Germania reprezintă astăzi cel mai mare investitor străin în România, un actor global care nu face zgomot, dar construiește. Este un tip de comportament specific unei națiuni civilizate, bine organizate, care a înțeles că investiția în educație produce inovare, iar inovarea produce tehnologie, productivitate și stabilitate economică.
La acest moment, peste 10.000 de firme cu capital german sunt active în România, iar volumul total al investițiilor germane se apropie de 20 de miliarde de euro. Sunt sume colosale, care nu pot fi ignorate și care arată deschiderea Germaniei pentru relații corecte, pe termen lung, nu pentru speculații conjuncturale.
Aceeași abordare se vede clar și în relațiile comerciale bilaterale, care în 2024 au depășit 40 de miliarde de euro, cu o balanță relativ echilibrată a schimburilor economice. Germania știe că dezechilibrele majore nu sunt un semn de putere, ci o vulnerabilitate mascată.
În logica economică germană, datoriile înscrise în cifre nu sunt bogăție, ci doar iluzia că, într-un viitor incert, vei obține ceva. De aceea, Germania preferă schimbul real, producția, investiția și disciplina. Iar aceste principii, aplicate consecvent, explică de ce rămâne un partener strategic de prim rang pentru România.
Adevărații prieteni se văd în numere, în rezultate și în locurile de muncă create, nu în discursuri. Fiecare afacere deschisă în România nu înseamnă doar joburi noi, ci inovație și tehnologie adusă în economie, nevoia reală de specialiști bine pregătiți, colaborarea dintre școală și industrie și, în fond, educație aplicată pentru o națiune. Înseamnă șansa de a folosi, în mod concret, ceea ce se învață în școli și universități, nu doar de a vorbi despre dezvoltare, ci de a o construi.
În același timp, România are nevoie dinspre Germania și de un exemplu de bună guvernare: de experiența lor în reformarea și adaptarea performantă a statului pentru a răspunde nevoilor unei societăți moderne, de planificare economică durabilă care să genereze bunăstare și respect față de cetățean, de practici reale de bună guvernare și de funcționarea corectă a sistemului de instituții care formează statul român. Pentru că investițiile adevărate nu sunt doar în fabrici și cifre, ci și în modul în care este organizată și condusă o țară.
Articol scris de dr. ing. Marius Lulea, autorul cărții MacroEconomie. Arhitectura Prosperității
