Institutul pentru Politici Economice și Publice aduce în atenția publică o cercetare relevantă pentru dezbaterea privind dimensiunea sectorului public și efectele acestuia asupra economiei. Studiul Public Employment, Competition, and Economic Growth, realizat de economistul Diogo Baerlocher, analizează relația dintre ocuparea în sectorul public, concurență, inovare și creștere economică.
Întrebarea importantă nu este dacă statul trebuie să fie pur și simplu mai mare sau mai mic, ci care este nivelul la care sectorul public contribuie cel mai mult la funcționarea economiei și din ce punct extinderea sa începe să producă efecte negative.
Cercetarea identifică o relație de tip U inversat între ponderea angajaților publici și creșterea economică. La niveluri reduse, extinderea sectorului public poate avea efecte pozitive, deoarece statul furnizează servicii și bunuri publice care reduc costurile de funcționare ale companiilor. Dincolo de un anumit punct însă, efectul se inversează: statul începe să absoarbă prea multă forță de muncă și prea mult capital uman din sectorul privat.
Statul poate reduce costurile economiei
Un sector public eficient nu reprezintă doar un cost bugetar. Instituțiile funcționale, aplicarea contractelor, infrastructura, educația, sănătatea și serviciile administrative pot reduce costurile suportate de firme.
În modelul analizat, serviciile furnizate de stat permit companiilor să utilizeze mai puține resurse pentru activități administrative și operaționale. Costurile mai mici facilitează apariția unui număr mai mare de firme, intensifică concurența și creează stimulente suplimentare pentru inovare.
Din această perspectivă, un sector public insuficient poate reprezenta el însuși o frână pentru economie. Atunci când instituțiile nu funcționează, o parte dintre costurile care ar trebui reduse prin existența serviciilor publice sunt transferate către mediul privat.
Companiile pierd timp și resurse, investițiile devin mai dificile, iar competitivitatea economiei este afectată.
Dar statul concurează cu economia pentru aceeași forță de muncă
Există însă o limită.
Forța de muncă disponibilă într-o economie nu este nelimitată. Atunci când statul își extinde aparatul, o parte mai mare dintre lucrători este retrasă din sectorul privat.
Studiul descrie acest fenomen prin efectul de crowding-out. Pe măsură ce sectorul public absoarbe mai mulți angajați, firmele private au acces la o ofertă mai redusă de forță de muncă. În modelul autorului, consecința poate fi reducerea numărului și dimensiunii firmelor, slăbirea concurenței și diminuarea stimulentelor pentru inovare.
Economia ajunge astfel într-un punct în care beneficiul creat prin extinderea statului devine mai mic decât costul resurselor retrase din sectorul privat.
Limita optimă apare acolo unde beneficiul suplimentar produs de extinderea sectorului public începe să fie mai mic decât costul economic al resurselor retrase din sectorul privat.
Nu contează doar numărul angajaților, ci și cine sunt aceștia
Una dintre cele mai interesante concluzii ale studiului privește capitalul uman.
Autorul arată că nu este suficient să analizăm doar numărul persoanelor angajate de stat. Trebuie analizat și nivelul lor de pregătire.
Un sector public poate fi relativ redus numeric, dar poate produce un efect important asupra economiei dacă atrage o parte disproporționată dintre cei mai bine pregătiți oameni.
În multe dintre țările analizate, angajații publici au un nivel mediu de capital uman superior celui întâlnit în sectorul privat. Fenomenul este deosebit de important în economiile mai puțin dezvoltate, unde numărul specialiștilor este oricum limitat.
Atunci când o parte importantă dintre oamenii cu pregătire ridicată este absorbită de sectorul public, efectul asupra economiei private poate fi semnificativ chiar dacă numărul total al angajaților statului nu pare foarte mare.
Pentru România, această observație ridică o întrebare mai complexă decât simpla raportare dintre „bugetari” și angajații din privat: cum sunt distribuite competențele în economie și ce tip de activități atrag cei mai bine pregătiți oameni?
Reforma statului nu înseamnă doar reducerea personalului
Rezultatele cercetării sugerează că o reformă serioasă a administrației nu poate fi construită exclusiv pe reducerea numărului de angajați.
Contează în primul rând ce produce sectorul public pentru societate și pentru economie.
Un angajat public care contribuie la reducerea birocrației, la aplicarea rapidă a contractelor, la educație, sănătate sau la funcționarea unei infrastructuri esențiale poate genera beneficii economice mult mai mari decât costul postului său.
În schimb, extinderea unor structuri administrative fără rezultate măsurabile presupune nu doar cheltuieli bugetare suplimentare, ci și retragerea unor resurse umane din activități productive.
Din acest motiv, dezbaterea privind dimensiunea statului trebuie mutată de la simpla numărare a posturilor către productivitatea și utilitatea acestora.
Ce înseamnă acest lucru pentru România
Studiul nu stabilește un număr universal de angajați publici și nici nu poate indica direct dimensiunea optimă a administrației românești. Autorul însuși lucrează cu definiții diferite ale ocupării publice și cu eșantioane internaționale, iar rezultatele depind de structura economiei și de calitatea instituțiilor.
Concluzia de politică publică este însă relevantă.
România are nevoie de un stat capabil să furnizeze servicii publice de calitate și să reducă costurile economiei, dar care să nu devină un concurent excesiv al sectorului privat pentru forță de muncă, competențe și capital uman.
Un stat performant nu este definit prin numărul mare sau mic de angajați, ci prin raportul dintre resursele pe care le consumă și valoarea publică și economică pe care o produce.
Pentru Institutul pentru Politici Economice și Publice, aceasta este direcția în care ar trebui purtată dezbaterea despre reforma administrației: mai puțin despre dimensiunea statului ca obiectiv în sine și mai mult despre eficiență, productivitate și impactul real asupra dezvoltării economice.
